Creierul și aparatul digestiv sunt strâns conectate printr-o rețea complexă de nervi și mediatori chimici (neurotransmițători). Această comunicare bidirecțională poate fi afectată de numeroși factori cum ar fi infecțiile, stressul cronic și experiențele emoționale puternice, ducănd la perceperea de către creier, cu o intensitate crescută a senzațiilor de la nivel aparatului digestiv (de ex. cantități normale de gaz în intestin pot provoca durere intensă) sau trimiterea de către creier a unor semnale anormale către tractul gastrointestinal cauzând simptome neplăcute la acest nivel. Persoanele cu afectarea acestei comunicări sunt mult mai sensibile la senzațiile de la nivel gastrointestinal, creierul modulând percepția senzațiilor fie în sensul amplificării fie în sensul diminuării acestora. Funcțiile ce pot fi afectate sunt motilitatea (contractilitatea) aparatului digestiv și eliberarea de secreții gastrice, intestinale, biliare și pancreatice. În prezent aceste afecțiuni se numesc tulburări funcționale (cu afectarea funcțiilor) gastrointestinale, propunându-se ca în viitorul apropiat să se treacă la denumirea de afecțiuni ale interacțiunii dintre creier și tractul gastrointestinal.
Eforturile de a diagnostica și trata corect aceste afecțiuni au început în 1999 cu publicarea de către experți în domeniu cu ajutorul Fundației ROMA a unor criterii pentru copii, ultima actualizare fiind ROMA IV in 2016.
Andreea Manda- medic primar pediatru
Regurgitațiile sugarului
Regurgitațiile, foarte frecvente în primul an de viață, reprezintă refluarea fără efort a conținutului gastric (alimente ingerate sau secreții) în esofag, cavitatea bucala și/sau nas. Vărsătura este, în schimb, un reflex al sistemului nervos central cu implicarea musculaturii care duce la expulzia forțată prin cavitatea bucală a conținutului stomacului în urma unor contracturi coordonate ale intestinului, stomacului, esofagului și diafragmului. Refluxul gastroesofagian înseamnă mișcări ale conținutului stomacului către esofag și înapoi în stomac, care dacă sunt suficient de înalte ca să ajungă în cavitatea bucală se vor numi regurgitații, reprezentând cea mai frecventă tulburare funcțională a sugarului. Asocierea inflamației, leziunilor tisulare și complicațiilor cum ar fi esofagita, stricturile esofagiene, apneea obstructivă, hiperreactivitatea căilor respiratorii (wheezing, tuse cronică), aspirația pulmonară, modificarea vocii, tulburările de deglutiție sau de hrănire și falimentul creșterii, impun investigații suplimentare pentru diferențierea de boala de reflux gastroesofagian.
Regurgitațiile debutează la vârsta de 3 săptămâni, prezintă un vârf la vârsta de 4 luni, diminuă în jurul vârstei de 6 luni și pot persista până la 12-15 luni (ocazional până la 3 ani). Mecanismul de apariție este probabil imaturitatea motilității la nivel superior, cu relaxarea spontană a sfincterului dintre stomac și esofag ca răspuns la umplerea stomacului, reprezentând o soluție pentru gestionarea unui volum mare de lichide, specifică alimentației de la această vârstă. Pe măsură ce copilul crește, esofagul se dezvoltă ca lungime și volum, ducând la scăderea frecvenței episoadelor cu evacuarea conținutului prin cavitatea bucală, deși se observă persistența prin manifestări de tip inghițire frecventă, în special după mese.
Conform ROMA IV diagnosticul presupune prezența de regurgitații de minim 2 ori/zi, minim 3 săptămâni fără a se asocia cu hematemeza (vărsături cu sânge), aspirație (pneumonii recurente), apnee, falimentul creșterii, postura anormală, tulburări de deglutiție sau de hrănire.
În ultimile criterii de diagnostic se menționează că refluxul gastroesofagian nu este o cauză comună și că nu se corelează cu plânsul inexplicabil, iritabilitatea și distressul la un sugar de altfel sănătos, fără alte semne de boală.
Anxietatea aparținătorilor, depresia postnatală, temperamentul copilului, factori de stress din mediu pot duce la o interacțiune copil-îngrijitor disfuncțională. Regurgitațiile la sugar pot fi un simptom al stressului emoțional, asociindu-se cu plâns excesiv, sațietate precoce, refuz alimentar și falimentul creșterii.
Managementul regurgitațiilor presupune informarea aparținătorilor despre caracterul funcțional, poziționarea copilului și eventual îngroșarea alimentației pentru a evita refluarea înaltă și a scădea frecvența episoadelor. Sunt utile de asemenea identificarea factorilor de stress și consilierea părinților, cu sprijin și suport pentru întreaga familie, stabilirea unor rutini la mese, somn și joacă, în sensul dezvoltării unei interacțiuni optime între îngrijitor și copil.
Nu se recomandă medicație, tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni nu și-a dovedit eficiența în regurgitațiile la sugar, și mai mult decât atât sunt evidențe că ar putea determina reacții adverse, în principal asocierea de infecții respiratorii și digestive.
Recunoasterea corecta a aspectului functional al regurgitatiilor la sugar este extrem de importanta pentru evitarea de vizite medicale, investigatii si tratamente care nu sunt necesare.
Bibliografie: Di Lorenzo C. Nurko S. Drosmann D.A. et al – ROME IV Pediatric Functional Gastrointestinal Disorders Disorders of Gut-Brain Interaction 1st ed – published in 2016 by The Rome Foundation Raleigh North Carolina