Mărturisirea unei proaspete mămici, psiholog-logoped, ani buni experiență în lucrul cu copiii, cărți și articole științifice citite și totuși….
Până în prezent țin să recunosc că nu m-am gândit vreodată că este atât de important startul în ceea ce privește diversificarea, mai exact poziția la masa, tacâmurile și ustensilele necesare, comportamentul meu ca părinte….tot ceea ce aveam în minte era ”cum să încep, cu piure sau cu bucăți?/ unde găsesc cele mai naturale legume?, câte lingurițe îi dau? și clasicul gând ce mă macină- „aoleu dacă se îneacă?!”
Însă înainte de a decide cu privire la aspectele nutriționale am descoperit că sunt multe alte detalii la fel de importante (poate chiar mai importante și mai greu de gestionat):
- emoțiile
- comportamentul
- grimasele și privirile
- regulile și răspunsurile părintelui la comportamentul alimentar al copilului.
Acestea dar și alți factori, pot face diferența în ceea ce privește educația alimentară timpurie.
Ce ne spun specialiștii
Într-un studiu (2019) apare un termen interesant ”food parenting- parenting alimentar” ce influențează decisiv educația alimentară și obiceiurile alimentare ale copilului pe termen lung. Parentingul alimentar se referă la:
- Stilul de hrănire– dinamica părinte-copil și climatul emoțional în care se defășoară hrănirea.
- Metodele de hrănire– strategiile și acțiunile specifice (când, ce și cum) pe care părintele le face pentru a hrăni copilul.
În timpul meselor există o interacțiune părinte-copil iar strategiile aplicate de părinte influențează comportamentul de hrănire al copilului. Un număr important de părinți experimentează un nivel crescut de stres și anxietate în timp ce sunt la masă cu copilul și de cele mai multe ori ajung să perceapă copilul ca fiind mofturos sau dificil de hrănit.
Tensiunea și conflictele ce apar au potențialul de a avea impact asupra atmosferei din timpul meselor de familie, încrederii părinților și asupra dinamicii întregii familii.
”Este imposibil să obligăm un copil să mănânce, eforturile pentru a face acest lucru sunt ineficiente dar și contraproductive în ceea ce privește dezvoltarea unui model de hrănire sănătos pe termen lung”. Daniels (2019)
Comportamentul de hrănire al unui copil este complex și include o multitudine de factori:
- Preferințele alimentare înnăscute
- Apetitul
- Neofobia (vom aborda acest subiect într-un alt articol)
- Răspunsul emoțional la mâncare
- Percepția semnalelor de foame/ sațietate
- Temperamentul copilului
- Stadiul de dezvoltare în care se află
- Genul copilului
Ce avem de făcut?
Ce putem face noi, ca părinți, pentru a ne îmbunătăți parentingul alimentar:
- Să avem așteptări realiste cu privire la timpul petrecut la masă/ cantitatea de mâncare și comportamentul copilului la masă.
- Să avem încredere în copil- el ne va arăta când este pregătit să mai ia o linguriță sau când nu-i mai este foame. Să-i dăm voie să refuze o lingură în plus sau un al doilea fel de mâncare.
- Să învățăm abilități și obiceiuri noi de hrănire: copilul mănâncă cu toată familia la masă, nu înainte, el este prezent alături de ceilalți membrii și ia parte la rutina servirii alimentelor.
- Să fim flexibili și să răspundem în acord cu semnalele pe care copilul ni le arată: dacă la micul dejun nu a mâncat cine știe ce, nu este cazul să ne alarmăm și să-i stricăm apetitul cu un biscuite, copilul va fi mai înfometat la următoarea masă.
A mânca tot din farfurie poate duce la obezitate ceea ce declanșează și alte probleme de sănătate, a primi ca recompensă mâncare poate dezvolta o tulburare emoțională prin care adultul se răsplătește mâncând, acest comportament crescând șansele de a deveni obez.
În final, dorim să creștem copiii într-un mod responsabil, adulți în devenire, ce vor lua decizii alimentare bune pentru sănătatea lor.
Gânduri bune!
Georgiana Trancau – Psiholog-logoped
Daniels A. Lynne (2019) Feeding Prcatices and Parenting: a Pathway to Child Health and Family Happiness
Foto: <a href=’https://www.freepik.com/photos/food’>Food photo created by pressfoto – www.freepik.com</a>